circus

Da da. Mă plimb pe o stradă şi e plin de lume. Nu mai găseşti un loc pustiu într-un oraş ca ăsta ! Mă disperă, serios, şi mă întreb de ce este ilegal să omori oamenii... Salvarea se aude mai des în fiecare zi şi mă simt ca într-o metropolă murdară de vise pierdute şi vieţi irosite. Degeaba avem un teatru şi mergem la operă, căci viaţa oamenilor din oraşul ăsta este dramă pierdută într-un aer scârbos de mândrie şi obscenitate. Fete fără haine, băieţi cu burtă şi garderoba neon face oraşul să strălucească noapte sub lumina indirectă a soarelui.
Afară plouă, bineînţeles. Este jumătatea primăverii şi vremea rece de afară se îmbracă cu puţină ploaie. Papucii îmi pleoscăie şi ăstă e singurul sunet pe care vreau cu adevărat să îl aud. Nu am nici o dezamăgire şi nu am luat nici o notă proastă. Totul e bine în afară de mine. Sunt stricată şi realizez asta pe zi ce trece. Nu e vorba că sunt altfel, doar că nu sunt potrivită pentru oraşul ăsta.
Vreau o garsonieră într-o periferie de oraş mediu cu un câine mare care să-mi păzească sufletul şi locuinţa. Un loc de muncă satisfăcător unde să nu fiu nevoită să socializez cu prea mulţi colegi de specie. Să am o garderobă lejeră, o viaţă boemă şi lipsită de sunetul Ambulanței ce iaraşi mă scoate din transa mea satisfăcătoare.
Oare cine a mai murit în seara asta? Vreo demnitate, vreun vis sau vreun corp?