Hopa-sus !

Sunt genul de persoană care scrie când e supărată. 

De obicei, fericirea nu ma face să vreau să ma descarc. Nu îmi dă materiale cu care să ma pot juca. Ca atunci când un copil plânge pentru a primi ceva. Așa cum acel copil nu râde, eu nu mă pot folosi de fericire. Până și vremea a fost mulțumitoare, doar acum s-a apucat să cada firicele de apă din cer. La școala nu a avut loc nici o umilință, doar căldură, lucru care este ciudat și ... ciudat. Acum că mă gândesc la asta, nu mă mai preocupă dramele unor iubiri nepalpabile sau tristețea unei note proaste luate din cauza unei ploi reci de primăvară. Nu înțeleg de ce, totul mi se arată așa de gri și plictisitor, nimic nu mă mai impresionează și am ajuns să ma plâng de viața de zi cu zi, de dureri înțepătoare și cronice ale capului. Am început să sorb cafea dimineața și pentru a face acest lucru mă trezesc mai devreme. Am început să gătesc și să privesc lunile cum trec pe lângă mine, întrebându-mă dacă chiar am vreo cale de scăpare.

Și cum nu am mai scris de ceva vreme și observ că mă scufund într-o rutină specifică adulților, mi-ar folosi apariția unei tragedii acum.