∞

Ăştia spun că arta ne ia gândurile de la dezvoltarea infinită a lumii. În cazul meu, tocmai la asta mă duce arta. Citesc o poezie, văd un personaj influenţat de absolut şi mă confund cu el. Termin de analizat un roman şi îmi imaginez infinitatea obiectului. Mă uit la un film şiiii mă gândesc cum unele lucruri nu se schimbă niciodată. 
Da, infinitul se află în fiecare piesă de artă - Aphroditē tēs Mēlou, La Ultima Cena. Acestea sunt obiecte, lucruri ce nu se vor pierde niciodată.
În fiecare prietenie, în fiecare fotografie, în fiecare familie, în fiecare click, în fiecare curte şi în fiecare galaxie. 
Totul ţine de dezoltare, de infinit, de globalizare şi răspândire. Fiecare frunză se transforma în altceva, orice picatură de apă se mişcă dintr-o stare în alta. Orice om lasă o urmă pe acest pământ, fie printr-un alt om, fie printr-o construcţie sau o operă de artă. Cu toţii ne lăsăm urma prin obiecte, fiinţe. 
Oriunde găsim o fărâmă de infinit. Chiar şi în noi. În sufletul nostru, care se regenerează după fiecare dezamăgire. În mintea noastră, care primeşte mereu noi informaţii. În ceea ce citim, pentru că râmâne în mintea noastră. 
O amintire. O urmă. O umbră. O amprentă. O îmbrăţişare.
Suntem infiniţi.