scrisoare

  Dragă tu,

Mi-e atât de ruşine de poziţia mea acum. Este dificil să treci prin viaţă în felul în care trec eu. Nici nu ştiu dacă nu cumva trece viaţa prin mine.
De la fata mândră ce eram, de la fetiţa ce îşi iubea mama, de la copila veselă, am ajuns să mă întreb dacă există o viaţă mai urâtă ca a mea. Să îţi priveşti părinţii cum se distanţează, cum mor, zi după zi. Să te gândeşti că poate nu vei avea banii necesari să faci o facultate într-un alt oraş. Să nu ai suma necesară să îţi cumperi un medicament când te simţi rău. Să nu ieşi din casă cu prietenii pentru că nu poţi merge la un ceai, iar afară este frig şi nu stă nimeni. Să îţi refuzi fratele mai mic de fiecare dată când vrea să îi cumperi ceva. Să vină crăciunul şi să te gândeşti că nu ai bani pentru bomboane de pus în brad...
Şi să îţi fie ruşine de tine, ruşine de familia ta, care se plânge întruna. Şă faci tot ce poţi şi să nu fie deajuns. Să te cerţi în fiecare zi cu toată lumea şi să crezi că nici să te sinucizi nu poţi, fiindcă înmormântarea ar costa prea mult.
Şi să rămâi blocată aici, pe pământ, fără speranţa că totul va fi bine !