poveşti

Mă revolt împotriva trecutului,
mă împac cu haoticul prezent !
Învelesc cu mantia orgoliului
un chip omniprezent, dar
total absent.
Tu ştii cât mă macină asfaltu'

rece, colorat, moale şi destul
de nemuritor?
Când mă văd cu încă un făuritor
de vise maronii cu albastru,
ştii că frunzele-mi cad din
inimă când nu îţi văd privirea, joc adolescentin;
Şi nimic nu se leagă, natura e dezastru.
Sper că te macină gândul că mă duc
la alţii
să mă plimbe pe lângă balamuc,
să îmi gâdile chiloţii şi
coloana vertebrală.
Mă linge un dor pe stomac,
un dor de acreală pe zăpada murdară.