Esuez fara tine

Si acum cand se vorbeste despre tine in jurul meu ma opresc, ascult, si incerc sa-mi controlez expresia fetei in asa fel incat nimeni sa nu-si dau seama ca vreau sa urlu. Chiar daca eforturile mele sunt in zadar, nu indraznesc sa imi las inima sa zbiere dupa tine... E noaptea tarziu, fumul tigarilor prea dese ma ineaca si sunetul vinului ce se agita in pahar ma infasoara ca un strigat de dor... Inghit in sec inca o durere ce-mi strabate ochii, vocile din suflet au obosit sa-mi mai tot spuna ca ''va fi bine'' !

Nu e bine, nimic nu e bine... Sufletul mi' se rupe in doua din nou. Si cand unii-mi spun sa-mi aduc aminte de dragoste, le demonstrez din adancul trupului meu ca urasc dragostea. Si imi daruiesc o privire idioata plina de judecati si o taie spre o zi mai frumoasa. Eu nu am de ales intre fericire si tristete. Sunt dependenta de felul in care sufar, asa, fara sa am vreo baza concreta. Nu pot alege ceea ce sunt deja... Sunt ca o casa fara fundatie, plasata la locul nepotrivit, care totusi ramane in picioare fara a servi unui scop.

Imi este frig, camera-mi este lipsita de curent. O melodie ruleaza pe fundal si suna a strigatul unei gaini ragusite atunci cand ii sunt taiate aripile. Noroc ca am telefonul, ca altfel nu as mai fi auzit vreo voce umana, si aia sub o forma indirecta adresata mie. Sunt blocata intre acesti patru pereti, pe un pat prea mare pentru mine. Niste culori prea vii imi coloreaza cerul si ma rog la orice dumnezeu pentru un somn mai adanc decat oceanul... Pana si palaria simbolizeaza realitatea, si e localizata pe o papusa neagra de pe vremea maicamii. E plin de simboluri aici, mai mult ca la Eliade si mai putin ca la Blaga. Ma aseman marilor poeti pentru ca-mi place sa cred ca toata vaicareala asta duce la luciditate si genialitate...

Dar pe cine mint? Raman totusi la suprafata vietii, niciodata nu aprofundez esenta. Poate nu am rabdarea, poate nu am curiozitatea necesara... Dar ce e sigur e ca mentalitatea mea mereu va fi setata la infinit, iar cei 4 pereti, betonul si sticla nu ma vor limita niciodata. Iarba, poate ... !