Primavara vs Toamna

De parca au trecut decenii de cand nu mi-am asternut sentimentele pe o parcela de primavara; dar inima mea a ramas neschimbata, un ghiocel in zapada, o frunza verde intr-o padure uscata, un organ batran intr-un corp tanar.
Tot visez la o ramura de dragoste ce va inflorii in viata mea in timp ce tu nu te-ai mai atins de mine de cateva nopti reci. Uscata mi-e pielea, nu am mai urcat la cer si am uitat ce inseamna implinirea sub bratele umbrii tale tesuta pe pielea mea. Paradoxul sentimentelor mele nu are forma si nici culoare, se zbate intre un gri si un gri colorat, uitandu-si curcubeul. Inima mi' se zbate intre agonie si indiferenta, stingandu-si ultima bataie odata cu apusul noptii in care ne-am contopit.
Dar cand mi' te-au luat din viata... Totul parea fericit sub lumina soarelui palid; chiar si umbrele se bronzau in monotonia asteptarii tale. La exterior, toate se contopeau intr-o feerie murdara, in timp ce interiorul se lupta cu caldura inabusitoare a falsitatii. Traiam sub dedublarea mea proprie, blocata sub masca fericirii, nevoita sa suport si conditiile mizere ale dorintei.
Florile de mar verde au o culoare ciudata in lumina felinarului. Unde sunt frunzele in continua miscare, ce nu-si tradau fiecare tesatura? Era mai simplu toamna, unde picaturile te atingeau tot timpul, si stiai cu siguranta ca va fi urata ziua. Ne-ne-necunoscutul nu mai are aceias aroma puternica, albul dezvaluie si ultima picatura de sange dintr-o cutie uitata in coltul strazii mele.