The End it's not the end, in The End

Sa scriu pentru altcineva nu a fost niciodat intentia mea. Tot ce am pus aici au fost strict sentimentele, trairile si descrierile mele. Cu toate pacatele, dorintele si luptele mele; totul, absolut totul, a fost pentru mine. Pentru ca eu sa ma descarc intr-o lume virtuala, daca societatea nu-mi permitea sa urlu "dezbracata", in fata tuturor, ceea ce simt. Asadar, daca am indus in eroare pe cineva, a fost greseala mea.
Mi-am facut blog cand aveam 14-15 ani, nu stiam ce inseamna sa-ti exprimi sentimentele in felul in care o fac acum; blogul a inceput doar pentru ca el avea unul in care-si povestea intamplarile. Am vrut si eu unul, si bang ! La inceput nu stiam ce pot scoate din mine, cum pot transforma sentimentele negative in viitoare mandrie ! Nu aveam idee ce va ajunge acest blog, un intreg jurnal; si nu am avut niciodata nici o problema sa il impartasesc. De-a lungul timpului, a ajutat oamenii din jurul meu sa ma inteleaga si m-a ajutat pe mine sa merg mai departe. Desi mereu am spus ca e fictiune, totul are o vaza reala.
Sunt mandra de ce am realizat aici... Cu bune, cu rele, asta e viata mea. Cu ocolisuri, subiectiva s.a. Cu greseli de gramatica, cu tz-uri si sh-uri...

A fost frumos. Nu spun ca nu voi mai scrie, pentru ca pana acum am avut numeroase tentative de a-mi expune gandurile aici; doar ca m-am abtinut, constienta ca binele va venii... Si a venit. Ma simt libera pentru ca in sfarsit am invatat sa urlu in gura mare pentru a face sa-mi fie mie bine. La sfarsit, nu mai conteaza decat sa-mi fie mie bine... !