Urasc minciuna care mi-ai incredintat-o si urasc ca te-am crezut.
Regret tot ce am facut si am vazut impreuna; regret ca te-am privit in ochi, regret ca m-am simtit rau atunci si nu ma mai pot suporta din cauza naivitatii de care am dat dovada. Imi dau seama acum ce ar fi trebuit sa realizez demult: lumea colorata pe care mi-ai intins-o a fost imprumutata.
Acum las sa-mi intre lumina felinarului in ochii, frigul sa ma invaluie;
privirea sa-mi ia foc si sufletul sa mi' se naruie...
Imi vine sa ma izbesc cu capul de peretii colorati, sa mazgalesc orice semn de-al tau din jurul meu. Sa ma eliberez de amprenta ta si sa ma izbesc de realitatea comfortabila cu care incerc sa ma obijnuiesc. Atatea nelamuriri, atat de multe dorinte si vobe ascunse... Nici una nu isi gaseste rolul in mine si ma agita extrem de mult. Ce s-a intamplat cu mine? Obijnuiam sa urasc oamenii, sa nu am incredere in nimeni, sa nu am nevoie de nimeni. Acum am ajuns dependenta de amintirea vocii tale si de tot... De vara nu ma mai satur, primavara mi' se pare ideala, urasc toamna si astept craciunul. Ce mi-ai facut?!
As vrea sa ma fi lasat sa-mi traiesc copilaria... Sa pleci intr-o zi fara sa-mi spui nimic, sa ma lasi plangand langa telefon; sa nu mai fiu nevoita sa imi opresc fiecare stimul care ma indeamna sa te caut. Cu egoismul tau imi distrugi viata, lasandu-ma sa ma sprijin pe un fir de paianjen.
Defapt, nu regret nimic... Datorita tie am trait o iluzie a vietii care as fi avut-o.
:)) gand la gand. imi amintesti de mine .
ReplyDeletepui suflet in postari. imi place