intuitie, ameteala, uitare, nevoie...

Ti-am dedicat o parte din viata mea ,dar nu din interes. Mi-am asumat riscul, desi iti stiam o parte din trecut. Am facut toate astea, fara sa astept nimic in schimb. Si nici macar acum nu vreau nimic in schimb; daca nu vrei sa-mi dai, ma multumesc cu amintirile si singuratatea mea infinita.

Cu timpul, m-ai trasnformat intr-o persoana diferita; cu totul alta, am inceput sa vad valoarea vietii, sa traiesc cu adevarat sub ochii tai protectori. Nu recunosti, dar m-ai protejat prin simplu fapt ca ai fost acolo cand a trebuit, adica mereu. Ai fost umbra mea, ingerul meu, lumina mea, baiatul meu de dupa colt... In noaptea de 11, dupa colt te-am zarit si mi-ai luat inima prin imbratisarea aceea; atunci mi-ai inlaturat folia, mi-ai facut sa-mi deschid sufletul si sa nu regret nimic.

Acum, ma ucide faptul ca eu ti-am cauzat atat de multa vina, atat de mult regret, atat de multa ura fata de persoana ta... Tu nu vezi, dar m-ai ajutat mai mult decat ai putea vreodata; reprosurile mele recente ascundeau o frica de adevar, de faptul ca tu ma protejezi de prezenta ta, si ai toate motivele sa pleci; dar daca tu nu vrei, si stiu ca nu vrei, nu mai ezita, fi cu mine.

Singura greseala pe care o faci e faptul ca si tu ma tratezi ca pe un copil si nu iei in calcul parerea mea sau dorinta mea. Eu te vreau, acum mai mult ca oricand; nu vreau sa fi zarit acele vorbe niciodata, sa nu ai aceasta frica de distrugere. Singurul mod in care m-ai putea distruge complet este plecarea, fuga... Invata macar din greselile mele, cand te retragi si fugi de responsabilitati, o sa ajungi sa regreti. Fi tot ce vrei sa fi, nu imi baga viata mea miserabila in seama. Ai grija de mine, nu fugi de mine, nici macar de tine..

Ti-as lasa pofta ta de viata si as reface-o pe a mea; cu ajutorul tau, ai cucerii si lumea... Fara tine, as imbratisa chiar si moartea interioara a sulfetului meu, a iubirii mele.