miez de noapte

Norii fug de soare, soarele fuge de luna, luna fuge de zori, zori stau pe loc...

Si totul se roteste intr-un ciclu nesfarsit, de unde cu totii iesim amestecati cu putina ura si vinovatie...

A venit vara; totul se desfasoara intr-un cadru mai periculos, unde interpretarile sangeroase si loviturile inocente fac loc unor rani superficiale; ar trebui sa ne tratam intens pofta de viata, cu o mica adiere macabra si rece de toamna. Unde toate se sfarseau, se transformau usor in cosmaruri, facand loc lichidului rosiatic scuipat cu indiferenta.

Sunt lovita; aruncata intr-o stare de nemiscare deplina.

Am invatat sa iubesc de la Vama si de la Eminescu, iar aici mi' se vede lipsa de "experienta"; privesc natura, iubirea ca elemente complementare; sentimentul erotic trebuie consumat intr-un cadru natural perfect, unde toate zilele cu soare sa fie ideale... Dar, zilele cu soare sfarsesc printr-o mare de stele in care mi' se oglindeste sufletul; si aici, apare problema clasica. Uratenia mea interioara se suprapune unui plan cosmic atat de perfect descris de oricine; atat de misterios creat... Tu, ai sta cu mine o noapte intreaga? Ti-ai revarsa dorintele peste trupul meu blajin? Ti-ai uita numele si ti-ai imbratisa viata misterioasa, plina de regrete, alaturi de mine?

Inca un fior ce ma ustura; imi distruge corpul pentru ca prezenta mea fizica necesita semne ale vietii. Scriu, si totusi ma gasesti oriunde altundeva decat la tastatura; probabil pe un camp, probabil la mare, probabil pe o parca, intr-un parc; oriunde unde se gaseste natura. Pentru ca, odata cu natura, dragostea e obligata (pe plan afectiv) sa-si marcheze prezenta.
Filozofii, minunile mintii mele...