Implinirea

Ce este implinirea? Un apogeu ce pare de neatins? Sau doar o dorinta suprema ce ne macina pana la sfarsitul vietii?

Deocamdata, eu imi ating aceasta "dorinta" odata la 2 saptamani. Cand toata natura se aduna in armonie cu trupul meu, timpul trece mai incet, iar frunzele nu-mi mai cad sub picioare. Cand tot ce e in jur prinde culoare si imi gadila tristetea; cand soarele imi arde ochii incercanati, iar pielea-mi uda se lipeste de a ta; cand "acasa" este o camera izolata si prea fericita, sub o plapuma calda si adanc infipta intr-un pat prea moale.

Si, atunci cand traiesc doar in cuvinte dulci si alintate, devine prea frumos si nu mai suport; efectiv explodez de fericire si ma las purtata de sentimente, asa cum nu am mai facut-o pana acum. Uit de iarna, uit de alb si ma adancesc in noi experiente menite sa-mi trezeasca interesul pentru o alta viata (mai buna). Si tu, cu superioritatea ta superb sculptata dupa copilareasca mea atitudine, ma traduci intr-o existenta noua, diferita si perfecta. Unde o insula, doi copii si un soare ne ajung; unde lianele ne aduna sub frunze proaspete si insorite; unde mirosul tau imi afecteaza deciziile, iar povestile au mereu un final neasteptat de real.

*

Tu faci ca toata viata mea sa se desfasoare intr-o continua vara; iar soare-mi esti, plasat clar pe un cer aramiu cu nori transparenti. Unde, odata la 2 saptamani, totul se transforma in paradisul implinirii pe toate planurile posibile.