fatalitate-fara realitate fictiva

Timpul mi` se strecoara in cap si mi' se imprima pe tot corpul.

Semne uriase ale durerii ma ard.

Moartea ma inconjoara, ma strange, ma sufoca sub o mantie rosie. Sangele tot se scurge, pluteste la suprafata. Un zambet sec imi inconjoara chipul, si privirea-mi emana imagini vibrante, cu accente de raze albastre... O oaza infinita de emotii negative, incoltita de voci umbrite. Un peisaj perfect pentru o zi ispitioare de vara, fara tine !

*

Si credeam, imi imaginam o clipa perfecta alaturi de tine, zilele astea. Vedeam o carte deschisa, plina de cuvinte dulci, de lacrimi vesele, expresii si imbratisari fara glas. Speranta m-a omorat azi, mi-a tocat si ultima rasuflare.

O mare greutate ma trage in jos, ma coboara sub nivelul vietii. Inima. Ma metamorfozeaza destul de mult incat sa nu mai am sentimente pe care sa le scriu.

Si tristetea dispare, nesiguranta pleaca. Ma lasi fara alternative.

Iubite, mi-e dor de.... De moarte.

De ce?
Pentru ca ma simt prea pustiita si iubita in acelas timp. Aceasta contradictie se lupta, pana cand castigi tu, iubire. Dar, primavara mai are 4 saptamani... Si eu nu mai pot exista atat de putin.