'Good old time' pain...

De ce am fost asa de complexata de ideea ca ele au fost mai bune? Acum, totul se joaca in mintea mea si ma simt depasita, intinsa la maxim spre dezamagirea interioara. Nici fictiunea nu mai exista in postarea asta, realitatea isi face loc cu intepaturi dureroase spre sufletul meu, fara stare...

Sufletul... Oare mai am asa ceva? Sau iubesti o persoana incapabila sa simta dragostea? Ei, aici e mai complicat decat stiam; caci am uitat cum e sa ma analizez pe mine insumi, fiind prea ocupata sa te analizez pe tine, pe cei din jur. Si aici, am facut o greseala imensa, prin gandurile mele catre nemurire si viata perfecta, catre complexitatea mintii tale si catre imensitatea sentimentului ce mi-l dedici. Dar tu, TU nu imi dedici practic nimic nou pentru tine, doar pentru mine. TU ai trecut prin asta de 'multe' ori, iar eu nu stiu cum sa ma fac remarcata in viata ta, in timp ce tu ma ajuti sa traiesc diferit. Practic, ma simt 'useless', intr-o lume ce pune pret pe fapte si dovediri 'materiale'.

Si urasc. Imi urasc varsta fragila in simturi si gandirea prematura, mult prea uitata in copilaria bucuriei. Urasc sa fi tu cel ce ma invata pe mine cum sa imi formez caracterul, cum sa calatoresc prin detalii si aparente, cum sa te iubesc...

Pentru ca eu vreau sa invat SINGURA cum sa te iubesc indeajuns de bine incat sa fiu o pata de cerneala pe foaia ta alba. Dar, durerea veche ce a reaparut, ma transforma in invizibilul soare de pe cerul tau... Si te iubesc prea mult ca sa fiu uitata din nou !