chiar daca

Niciodata nu o sa mai pot sa mai plang. Sa mai vars, macar o lacrima rosie, ca dovada a sentimentelor ce odata le adunam si le alungam departe de mine. Acum, as da orice sa simt o adiere usoara de primavara pe obraz, sa adorm prin iarba, sub stele, si nu stii cat imi doresc sa-ti mangai chipul dulce. Si vreau sa-mi fie frig, sa imi tremure inima in mine, sa patrund in uitare si sa-ti iert 'pacatele' ce odata le uram.
Dar acum, ma avant usor spre cer, in timp ce tu incerci sa-ti amintesti ce ai facut aseara. Ma avant cu privirea inlacrimata, cu inima spre tine si cu mintea in nori. Nerabdatoare, in privinta lucrurilor ce vor urma si nestiutoare, in privinta sentimentelor ce te vor calauzi de acum. Caci nu voi sti cand ai sa te bucuri, cand ai sa gusti prima dragoste. Si cand lacrimile iti vor uda privirea, eu nu o sa-ti mai simt durerea amara. Dar o sa imbratisez moartea ca pe o veche prietena, si o sa urasc sa ma prefac impacata cu destinul, o sa urasc faptul ca nu mai pot schimba nimic. Si o urasc sa fiu statica, sa nu-mi pot arata existenta in vid...
*
"Nu ma voi schimba, chiar de sunt departe. Nu va voi uita, chiar daca moartea ne desparte !"