it used to be wonderland

nu-mi mai simt picioarele
moi,
in timp ce creierul imi
conduce viata mecanic.
cand
ai plecat,
ai luat si ritmul
vietii mele cu tine.
acum, ma simt la fel
ca o cafea de
dimineata:
rece si acra.


*

Doar strazile imi
stiu
povestea nemiloasa.
Iar soarele nu
mai vegheaza demult
asuprea mea.
Cand este mai
greu,
ploaia ma incalzeste
si imi da lacrimi destule
sa pot sa te plang
in lumea
mea.
Visam odata ca
vom avea o Gradina a
Edenului impreuna.
Acum nu
am decat o amintire
si fumul gros
de tigara.