Dark light .

Este iarna. Iarna nu-mi face bine. Stau incet langa geam si caut amintiri. Apoi... Zaresc in mintea mea un tablou. Un tablou necunoscut. Doi copii, stateau pe o banca, in parc. Era august. Soarele se juca cu fata lor, vantul se dezmierda in parul lor... Totul parea asa de... perfect. Aratau impliniti impreuna, de parca nimeni si nimic nu ar mai fi existat in jurul lor. Erau prinsi in lumea lor, unde totul era posibil, si nimic interzis... Fericirea care li' se citea pe chipuri era radianta. El ii cerceta fiecare centimetru al corpului, de parca i-ar fi fost frica ca o va pierde, ea se juca cu acel par castaniu, si privea intens acei ochi caprui, cu o mica scanteie in ei. Nu prea vorbeau, aveau limbajul lor, din priviri ascunse, dar totusi atat de clare... Iar, la fiecare atingere, amandoi simteau ceva ciudat: un fior frumos, dar interzis... Interzis in lumea reala, unde erau nevoiti sa se intoarca. Dar au amanat destul de mult acest lucru, pana la apus. Apoi, expresia lor s-a schimbat intr-una trista, dar care reusea din cand in cand sa afiseze un zambet, cam stramb, ce-i drept. S-au hotarat sa plece, spre lumea cruda de afara.
Dar au plecat fara nici un cuvant, fara nici o atingere, doar o privire. O privire care ii va aduce din nou maine la acea banca, la acel soare, la acea lume fantastica ce o imparteseau amandoi.