Calatorie spre centrul pustiu

Te-am asteptat. Te-am cautat. In foile trecutului te-am regasit cu greu, mai mult ca o umbra, nu ca ceea ce erai. Clipe frumoase le-am petrecut impreuna, crezand ca suntem ca un puzzle, intr-o lada de jucarii dezordonata. Vedeam acea scanteie in ochii tai, cand te priveam, imi zambeai cu atata' bucurie incat te vedeam numai pe tine. Dar ai ales alt drum, am ales alt drum. Pur si simplu nu te-ai simtit implinit. Simteai ca ai nevoie de mai multa afectiune, mai multa grija. Poate ca asa m-am simtit eu atata' timp, si nu am spus nimic, pentru a nu te pierde. Nu te credeam suficient pentru mine. Dar am indurat, chiar daca pur si simplu vroiam sa primesc ceea ce daruiesc in schimb. Ei bine, se pare ca totul a luat o intorsatura aiurea, in cateva minute am ajuns sa te pierd, sa ma pierzi. Ne certam din cauza unor prostii, pentru ca eram prea geloasa sau erai prea gelos. Asta a fost perioada "buna"... Iar acum stau aici in camera asta goala si scriu pe foaia murdara cuvinte care nu aveau nici un inteles pentru mine, dar care mi' se pare goale fata de cum ma simt acum. Nu pot descrie ce mi-a provocat prostia de a ma certa cu tine. Am simtit cum odata cu tine, pleaca si inima mea, si fericirea mea. Dar pot trai fara toate asta, daca stiu ca asta te face fericit. Fericit cum eu nu voi mai fi de acum inainte fara ca tu sa-mi fi alaturi.
Pentru ca tu ai insemnat din ziua in care te-am cunoscut, si pana astazi totul pentru mine, dar si de acum inainte.
Imi spuneai ca nu voi mai fi singura cat timp tu vei exista, dar acum ma simt mai pustie decat oricand...